miercuri, 6 august 2014

NATURA RÂDE TANDRU ŞI NE CÂNTĂ ACAPELA



Pe un colţ alb de hârtie , vizavi de geana ta ,
Urc pe trepte ce coboară printre boabe de cafea ,
Doar cu coarda de chitară agăţat de un colţ de cer
Practic alpinism de vară în parfumul din eter .

Într – un joc de artificii sub un curcubeu de flori ,
Simt cum norii stau de veghe între frunzele din meri .
Număr gânduri , număr şoapte , număr pagini de apus
Între palmele de soare , ard , visez cum m – au sedus .

Inspir adânc un aer proaspăt , iarba geme de la vânt ,
Simt natura cum respiră îndrăgostită de cuvânt ,
Cum pătrunde impunătoare stând supusă lângă punct
Ca un grănicer ce moare pe redută elegant .

Clocotesc de viaţă pomii , greierii nechează în cor ,
Fluturi cu zăbala în gură galopează în decor ,
Printre fire necosite , ondulate cu dantele ,
Părul tău dansează sârba într – o livadă cu perle .

Pe un portativ de pânză stelele se prind în joc
Şi se împing ca nişte arcuri în bobiţele de soc ,
Orizontul râde tandru şi ne cântă acapela ,
Doamne , ce frumos îţi întrebuinţezi acuarela !

http://davidionelromulus.wordpress.com/

luni, 28 aprilie 2014

Pătrat de lună



Sculptată – n în palme şi în sânge de mătasă ,
Cu roua ta scăldat pe un pătrat de lună ,
Iubita mea eşti verdele din casă
Şi golful meu de mare scăldat într – o lagună.

Am învăţat perpetuu pe trupul tău de filă
Să aşez cuvinte , să completez un cec ,
Pentru toţi dezaripaţii ascunşi pe sub cagulă
Ce caută frunze vii în pomii de eşec .

Târât de pescăruşi ce ţin în gură vântul
Pe limbi de flăcări moarte ce respiră spume ,
Mă declar un tunet când geme pământul
Şi un drum de flori spre o altă lume .

Tu dintr – un abis îmi deschizi o uşă
Unde toţi găsesc tăria ca să urle ,
În trupul meu ei ard sub clopot de cenuşă
Şi stau adânc în fiere cu priviri de turle .

Pe rug de gânduri oarbe şi cu mari dureri de şale
Vom călării ţestoase ce ochii mei adună ,
Ca doi nebuni scăpaţi de prin spitale
Ne vom sorbii iubirea pe un pătrat de lună .




joi, 30 ianuarie 2014

Fundamentali în puncte cardinale . …


Eu mă ridic în tine peste noapte ,
Tu aduci culori , fără măsură ,
Iubita mea de verde , între toate ,
Îmi arzi de veghe în lumea asta sură .

Şi vin , şi plec , şi caut cuvântul care
Arată un semn , un cod sau chiar o hieroglifă ,
Măsurând torenţial indescifrabila chemare ,
Din îmbrăţişarea ta , e sigur , am să – mi fac o grefă !

Şi nu – i aşa , vom descifra simboluri
Feriţi de semne convenţionale ,
Pe viaţă acoperiţi de încă zece veacuri
Şi fundamentali în puncte cardinale .

Vom fi o unitate de măsură ,
O literă sau o monedă veche ,
Distanţa dintre poftă şi aventură ,
Organ identic cu sufletul pereche .

Un fenomen perfect , multiplu de doi
Ce coboară seara în grădină ,
Mateloţi spre infinitul vieţii de apoi
Cu rădăcini adânci într – un ciob de lună .

Iubirea ne rămâne , esenţial , mai clar ca celelalte
Cu sunetul ei viu , ecou către neant ,
Sălbatică , dulceagă , gătită de poveste ,
Iubito , din tine am să – mi fac implant !

joi, 9 ianuarie 2014

Ecoul dimineţilor …

Surâsul tău încaleca uşor pe coama dealurilor
fără să – i pese de marmura rece a iernii ,
asediind tăcerea camerei
cu mult înaintea soarelui .
Alături , două rotunjimi ,
învins şi învingător deopotrivă
păşeau galeş în adâncul ochilor tăi .
Mă vedeam nespus de tânar sub acea acuarelă verde unde
cerul uitase cortina albă a dimineţii
peste pădurea de foc
ce ardea , tot mai blând ,
tot mai lent , până se prelungii
înfierbântată peste trupul tău …
Surâsul tău , ecoul dimineţilor ce te îmbrăcă
din cap până -n picioare ,
asemenea unei minuni dumnezeieşti .

vineri, 3 ianuarie 2014

Unde cad anii când se duc ?

Unde cad anii când se duc , în noi , în cer sau în pământ ?
Am început să – mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer .
Poate vor fi şifonate , poate vor ieşi din chenar , dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile .
Mari şi năstruşnice , fără să le poată muta cineva de sus în jos , de la est la vest .
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe , aşa cum sânt , până ziua întâlneşte moartea .
Cine stie ?
Simt ceva ! Parcă  adierea unei mâini peste genele care s – au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor .
Teribilă treabă cu anii , cu gândurile , cu visele …
Şi totuşi ,unde cad anii când se duc ,în noi , în cer sau în pământ ?

marți, 31 decembrie 2013

Un an nou plin de iubire !

În această noapte , bântuit de muzica unei idei ,
voi pune pe raftul fiecăruia bucuria gândului agăţat de condei .
El cântăreşte cât o rugăciune la , Dumnezeu , lipit de bucuria din al noulea cer .
Un an nou plin de iubire ! Cu respect , David Ionel Romulus !


vineri, 27 decembrie 2013

Cel mai frumos verde …



Ai cel mai frumos verde pe pământ ,
Cu el se înveleşte iarba când i – e dor ,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor .

Şi – n armonia lui sub ploape îmi descântă ,
Atât de viu , de frumos şi tandru ,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru .

Doar în faţa ta acum mă – nclin
Cu sfiala unui val în părul lung ,
La cascada unei flori de crin ,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting !